Mama era profesoară și inspectoare de stat, sora mea, Cella, era mare pianistă de mult afirmată, sora Babilas era profesoară, Niculina urma belle arte cu mult talent și eu eram sortită profesoratului... ca orice fată cuminte. Eram în clasa a VII-a de liceu, tata, ministru al Lucrărilor Publice, căpătase un album mare cu fotografii artistic prinse din monumentele noastre istorice și eu seara le admiram și așa s-a născut în mintea mea că aș fi sortită la așa ceva. Dar femeie arhitect parcă n-ar fi. Aflu, însă, că ar fi totuși una, elevă a lui Mincu, Ada Zăgănescu. Așa am intrat în horă, între 20 de colegi, în anul 1913, împreună cu Marioara Ioanovici. Am fost a patra arhitectă, după Ada Zăgănescu, Virginia Andreescu și Mimi Friedman.
Henrieta Delavrancea în interviu (1980)
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.