Ancheta

Va fi dreaptă-ancheta, am jurat Mântuitorului Isus,
Şi se va desfăşura fără părtinire, ură sau mânie.
Eu, procurorul, voi afla cine-a ucis pe Ada Wright,
Aşa să-mi ajute Dumnezeu, am spus.

Când am văzut trupşorul fără viaţă-al fetiţei
De doar patru luni, înfăşurat în zdrenţe de pelinci,
Am bănuit ca n-avea decât vreo patru chile,
Iar centimetri nu mai mulţi de treizeci şi cinci.

Un ochi cu pleoapa-îngălbenită era închis –
La fel guriţa care încă mai zâmbea.
Ochiul stâng, deschis, sclipea albastru –
Fetiţa părea să ştie ce s-a-întâmplat cu ea.

Eu priveam ochiul cel larg deschis,
Care parcă râdea, spunând cu-un fel de veselie
"De unde mi s-a tras moartea, cine ştie?
Se poate chiar mama să mă fi ucis."

Când am intrat din nou în tribunal
S-ascult mărturia mamei, cum cere jurisprudenţa,
"A fost un copil născut din dragoste", a spus,
Şi a zâmbit – măgulindu-ne inteligenţa.

"În concluzie, Onorată Instanţă", a spus medicul legist,
"Nu-i nimeni vinovat de-acest accident nefericit
Care-a cauzat moartea fetiţei Ada Wright. ".
"Vai, vai!" am exclamat noi. Femeia a zâmbit.

Iar eu priveam ochiul acelui copil, deschis,
Care parcă râdea, spunând cu-un fel de veselie:
"De unde mi s-a tras moartea, cine ştie?
Se poate chiar mama să mă fi ucis."

poezie de W.H. Davies
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!