Somn oceanic
Te chem! te chem...
Ecoul chemării se sparge.
Fără să pot fi oprită
aș vrea să mă uit umbră
stingându-mi inima
în ceva steril.
În rest, natura își urmează cursul
cu aceeași fatalitate - în piatră,
în firul de iarbă, în copac,
în om toată materia.
poezie de Cristina Litoiu
Adăugat de Adelydda
Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre somn, poezii despre ocean, poezii despre natură, poezii despre inimă sau poezii despre copaci
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.