Blestem de adio
De-ar fi să adun, una câte una,
In căușul aripii tale
Lacrimile
Ce n-au mai avut putere să cadă,
Ti s-ar face zborul
Târâș de șarpe.
De-ar fi să înnod, una câte una,
In pânza corabiei tale
Razele
Frânte de pleoapele-mi plânse
Vântul ți s-ar stinge
In focul mocnit al comorilor.
De-ar fi să înșir, una câte una,
Pe portativul liniștii tale
Notele
Scrâșnite în adâncul nopții,
Privighetoarea ți-ar cânta
Numai la apus.
Te las ție, însă, pradă eternă
Si Lui o să-i spun
Că i-ar fi mult mai bine
Cu tine
Iertat.
poezie de Cristina Davidescu
Adăugat de Adelydda
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre șerpi
- poezii despre zbor
- poezii despre vânt
- poezii despre privighetori
- poezii despre plâns
- poezii despre noapte
- poezii despre muzică
- poezii despre marină
- poezii despre iertare
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.