Tornada intuiției
Timpul se disipă-n clipe,
clipele se disipă-n timp
ca într-un ciclu fatidic
după rânduială impusă
catalogată drept deșertăciune
și așa toate de-a valma
se integrează în trecut
pe baza unui algoritm simplu
dar necunoscut
greu de înțeles
greu de acceptat
imposibil de modificat
pare un traseu spre absolut
prescris cu dezinvoltură
mai sper să nu degenereze
în sintagma profetică
urâciunea pustiiri
dacă am dezlega măcar
procesul de transformare
ar fi un maxim maximorum
în plan local și intuitiv.
poezie de David Boia (21 septembrie 2017)
Adăugat de David Boia
Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre timp, poezii despre intuiție, poezii despre trecut, poezii despre tornade sau poezii despre imposibilitate
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.