Emulaţia morţii

Dedicat lui Mircea Luncaşu, "forever my friend"

Murit, e început de moarte,
forma normală de a "nu fi",
iar naşte viaţă-i doar o carte,
capitol scurt... de-a vieţui.

Moartea-i inexistenţa lungă,
un fel de infinit crezut,
iar viaţa, ca la foaie, o dungă,
un pliu infim ‘ntre "nu-i", "avut".

Morţi, "nu suntem" o întregă moarte,
doar între rupt de-o scurtă "viu",
un episod cu-o formă, a parte
la o esenţă... etern "nu fiu"!

Viaţa e tot o despărţire
prin naştere, "nu vreau", murit,
când te întorci în nemurire,
ea veşnicie... nu "pierit"!

E ea, murirea, o sfinţire,
intrarea în sublim suprem.
De aceea morţii, în fericire,
ne uită, nu ne vor... de-i vrem.

Doar ea murirea ne adună
pe toţi, rămaşi etern fideli,
evadaţi vieţii, o Scriptură
de nefiri... Fiinţe doar niţel.

E negrul dominant, e lipsa
preponderent universal,
iar naşterea-i numai eclipsa...
un fel de "a fi", nenatural.

Fărâme am fi dintr-un Bing Bang
ce-a rupt inexistentul veşnic,
dând viaţa... un "a fi" de ştreang,
doar dovedind "nefiind" cucernic.

"A fi" e doar o îmbrăcăminte
de forme de la un "neform".
O raţiune scurtă, minte
de la neantul... el conform!

Muriţi, redevenim esenţă,
"netrăind" moartea de la viaţă,
tristeţea, amar de-o existenţă...
ce-a dat doar la "ne fim" o faţă.

De acolo liniştea deplină,
chipul senin la cel murit
indiferent, găsind lumină...
ce tot mereu ne-a ispitit.

Am tot aprins-o celor morţi,
ce ei o au ferice în negru,
odihniţi, nebătând la porţi
o viaţă... tot visând "integru"

de neatins... de-un viu tenebru...

La moarte, naşterea-i recul
şi viaţa... mortului un emul...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!