Sonet 114
De la-nceputul lumilor te ține,
Purtându-mi legământul, ca un zeu
Dizgrațiat, spre Hades, pieptul meu,
Prin râuri de sudoare și suspine
Și ferecat sub ceruri opaline
În chingile-amintirii Prometeu,
Îmi ciugulesc regretele mereu
Din dorul care-mi fumegă în vine.
Cu palmele, nainte de maree,
Sub faldurile stâncilor, îmi țip
Destinul frânt al dragostei, femeie,
Cu trupul de sirenă și un chip
De Afrodită, într-o epopee,
Nebun si orb, de-a pururi, pe nisip.
sonet de Cristian Vasiliu
Adăugat de Adelydda
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Cristian Vasiliu. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.