Floarea amintirii
și sa mai scurs o vara din nemurirea mea
o toamna circulară stă ploile să-mi bea
și zile tot mai lente se străduie subtil
cu nopți adiacente să facă schimb de stil
iar tu să stai departe de toamne și de veri
de tot ce ne desparte și-i dincolo de ieri
și-i dincolo de toate, de viscole și ploi
și flux de derivate cu noi și fără noi
ce tristă disonanță se zbate cognitiv
să-mi toarne în speranță un gol paliativ
aceiași disonanță mai ține să-ți redea
o ultima restanță din nemurirea mea
să nu-ți mai simt privirea ca lama de punmal
stirbind din tristă firea-mi background autumnal
să uit a tale șoapte că marile adânci
cu iz de prune coapte și cremene de stânci
să uit acele clipe mai lungi decât un veac
să trec din fugă pripe mai scurte ca un fleac
în aste două fraze - tablou de largi culori
scurtcircuit de faze între pămînt și nori
e început de toamna de cețuri și de brume
îți scriu frumoasă doamnă - tristețe fără nume
o ultimă poezie, așa o vreau să fie
ca ultima poezie -nici moartă și nici vie
în ea băgai sumburul intorcoiat cu rime
scoțînd din ea murmurul tristeței ca la nimeni
cu ea la despărțire încerc să pun zăvorul
la ușile iubirii închise cu piciorul
e toamna iar iubito, simțiri se agravează
(cu terra incognita perfect se mai rimează)
cu ce rimează oare o simplă despărțire-
din vise zmulgi o floare și-o ștergi din amintire...
poezie de Iurie Osoianu (3 septembrie 2017)
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.