Lacrimi de pian
Ai apărut lângă pianul meu,
Venind de undeva, din răsărituri
Răpind, printr-un acord instantaneu
Din universul meu tot infinitul
În ochii tăi atâtea adâncimi,
În blondul tău, atâta sud și soare
Plângea pianul meu cu profunzimi
Cu simfonii de stele căzătoare
Și note împletite în priviri
Și galbenul ascuns prin asfințituri
Intercalează din șirag de amintiri
Un alt șirag întorcoiat de mituri
Doar negrul absolutului de nord
Pe alb imaculatul de ninsoare
Plângea peste pianul nostru orb
Cu ultime acorduri de scrisoare
poezie de Iurie Osoianu (20 august 2012)
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre pian
- poezii despre stele căzătoare
- poezii despre scrisori
- poezii despre ochi
- poezii despre ninsoare
- poezii despre negru
- poezii despre infinit
- poezii despre galben
- poezii despre amintiri
- Ai o scrisoare de dragoste frumoasă?
1 Lucian Velea [webmaster] a spus pe 1 iulie 2018: |
| Ce vrea să fie "întorcoiat"? |
2 iurie osoianu [din public] a spus pe 19 iulie 2018: |
| Doamne, însăși Marele Lucian Velea îmi corectează așa numita greșală, pe motiv că /întorcoiat/ nu ar există în DEX-ul român.!! Dar țin să explic, că mă bucur, că cândva, în mileniul trecut, bunica mea cu 4 clase făcute la români îmi îngâna povești cu Feți- Frumoși și Cosânzene furate de balauri și duse în peșteri cum zicea bunica ... a naibii de /întorcoiate/ undeva prin Carpații din povești și nu cei românești. Bunica habar n-avea de existența DEX-ului, ca și mine de altfel, și cuvântul /i /întorchiat/iat/ la ea sună /întorcoiat/, răsucit adică, labirintic. Masinal l-am rupt din memorie și l-am băgat în vers. Și mă bucur, acum, la finele vieții, că la începuturile ei primul meu dascăl de limbă română a fost ea, Bunica.!! E un regionalism acest /întorcoiat/, dar țin să-l păstrez în vers. PS Am apelat la români basarabeni cunoscuți, de vârstă mea, întrebându-i dacă știu acest cuvânt. Și mulți din ei mi-au spus că da. Anume /întorcoiat/ și nu /întorchiat/. |
3 iurie osoianu [din public] a spus pe 19 iulie 2018: |
| Pezia a fost scrisa pe motivele videoklipului atasat... |
4 Thaora [din public] a spus pe 21 iulie 2018: |
| "însăși" (marele...)? Sau "însuși"? Incredibil! Dar să ne bucurăm "că cândva", în acest mileniu, vor fi apărut niscaiva lacrimi de pian (sau pianină), care "întorcoiau" după bunul plac, un șirag de mituri! Dar, din prudentă mașinație, n-au deplâns necunoașterea (inadmisibilă) de către un mare poet, a limbii române! Măi să fie! |
5 Agamemnon [din public] a spus pe 21 iulie 2018: |
| Folosirea regionalismelor e permisă, desigur. Dar într-o literatură de anvergură națională se cuvine a fi explicat. Pentru ca ardelenii, muntenii și oltenii să-l priceapă exact pe Ion Creangă e nevoie de un glosar la finele cărții. Poezia e scrisă bine, într-un limbaj elevat, academic. Cu atât mai frapantă este prezența unui regionalism pe care noi, cei mai depărtați de Prut nu-l înțelegem. Webmaster-ul nu v-a corectat "așa numita greșeală"! A întrebat doar ce înseamnă "întorcoiat". Am priceput că înseamnă "labirintic", deducând că e o variantă a adjectivului "întortocheat", prezent în DEX. |
6 Lucian Velea [webmaster] a spus pe 21 iulie 2018: |
| Chiar și "întorchiat" este un cuvânt învechit, e de așteptat ca majoritatea cititorilor să nu-l cunoască. Mulțumesc pentru lămurire. |
7 Iurie Osoianu [autorul] a spus pe 19 decembrie 2018: |
| Scociorand prin arhivele net-ului am depistat intamplator "Lacrimi de pian" scrise de mine in februarie 2012, de care uitasem absolut si difenitiv. Fara alte comentarii atasez acest dialog versificat asa cum este. Lacrimi de pian Ai apărut lângă pianul meu, Venind de undeva, din răsărituri, Răpind, printr-un acord instantaneu Din universul meu, tot infinitul Iertați-mi note suspinânde de fiori, Acorduri care plâng pe la agape. Dar lacrimile de pian grozav mai dor, Cu despărțiri alunecânde peste clape Te rog de-mi iartă, drag necunoscut, Nevinovata mea chemare din privire.... Și tristul zâmbetului meu ce-i doar tribut Plătit de-o veșnicie veșniciei... În ochii tăi, atâtea adâncimi, În blondul tău, atâta nud si soare. ... Plângea pianul meu cu profunzimi, Cu simfonii de stele căzătoare... De-a pururi vinovați și izgoniți Pentru păcatul prim și plin de vină, Mă plec în fața Creatorului, cerșind ...iubirea Evei,... vinovată.... primă...! Și ruga asta, împletită din cerșiri Și tainicul ascuns prin asfințituri, Va fi comoara noastră de iubiri, De inceputuri noi și de sfârșituri. Te vreau înghenuncheat în fața mea, Învăluit de voluptate și iubire. Răpitul infinit din lumea ta, Să-mi aparțină veșnic numai mie. Cu negrul absolutului, absorb Imaculatul veșniciei de ninsoare... Plângeau peste pianul nostru orb, Acorduri rătăcite de scrisoare 22 februarie 2012 BASARABIA |
8 Petruța Niță [din public] a spus pe 6 martie 2019: |
| Dacă antevorbitorii mei vor cădea la o înțelegere, sau nu, cu privire la corectitudinea cuvintelor din poezie, MIE, îmi place! Poate tocmai pentru inedit, dar, mai ales, pentru mesaj. De altfel, "Lacrimi de pian" este copleșitoare. Felicitări autorului! |