Omul de neînlocuit

Uneori când te simţi o persoană foarte importantă,
Când ego-ul tău înfloreşte şi-ascultat se cere,
Uneori când n-ai nici un dubiu, fiind deplin convins,
Că eşti persoana cea mai competentă,-acolo,-n încăpere,

Uneori când simţi că-absenţa ta copleşitoare
Lasă-o gaură de neumplut pe-acest pământ, care-i o sferă,
Ar fi bine să urmezi următoarele, simple, instrucţiuni
Ele-ţi vor limpezi sufletul de vanitatea-i efemeră.

Toarnă apă într-un butoi şi umple-l până sus,
Scufundă-ţi mâna-n el până la cot anume,
Scoate mâna-apoi din apă şi gaura care rămâne
Îţi va da măsura cu care vei lipsi în lume.

Poţi lovi apa cu palma, iscând stropi,
Sau o poţi învolbura, dacă doreşti, oricât de mult,
Dar apoi, stop, vei observa, îndată,
Că-arată cum arăta-înainte de tumult!

Morala acestui exemplu străvechi şi desuet:
Să faci lucrurile cât poţi de bine, cât poţi de iscusit,
Să fii mândru de tine, dar să-ţi aminteşti
Că în lume nimeni, nimeni nu-i de neînlocuit.

poezie de Saxon White Kessinger, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!