Sonet înfrigurat
Ai să mă strigi dar n-am să-ți mai răspund.
Cu marea-n brațe-mi voi ascunde sarea
de pe obraji într-un banal rotund
de inimă. Și-i voi schimba culoarea.
Ai să mă chemi dar nu voi mai veni
spre țărmul tău de zbucium niciodată.
Valul de frig îmi va încetini
umbra desculță și îngândurată.
Și-ai să mă uiți apoi într-un final
ca pe-o scrisoare-ntr-un sertar de vreme
scrisă mărunt, cândva c-un tuș vernal
când prea târziul ne părea devreme.
Uitarea va fi binecuvântare
doar pentru țărmul tău, nu pentru mare...
sonet de Aura Popa (26 noiembrie 2015)
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Aura Popa. [Vezi poezii despre sfârșit, poezii despre schimbare, poezii despre inimă sau poezii despre culori
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.