Viză către asfinţit

Îngândurată, stau privind de la fereastră.
În zori de zi, într-o grădină,
Îmi cântă o pasăre albastră,
Într-o feerică lumină.
Eu o ascult şi văd cum creşte.
Străfulgerarea-i tot mai mare.
Lumina ei m-ademeneşte.
O lume nouă, la orizont mi-apare.
Scăpată să mă văd de orice trudă
De întuneric şi mistere,
De om, jivina cea mai crudă,
De zgomote... Nu vreau decât tăcere.
În mână stau cu-n paşaport
Cu viză către asfinţit,
De m-oi vedea în mult visatul port
De hoţi şi mincinoşi scutit.
Şi fiind astfel cu mulţumire,
Eu las pământul, lumea toată,
S-o duc-aşa fără de ştire,
La nesfârşit, numai să poată.
Căci prea văzui cum acest glob
S-a transformat în gloabă
De-a trebuit cel mai neghiob
Să fie lumii întregi, podoabă.

poezie de Daniela Gumann din Florile cireşului tânăr (2017)
Adăugat de Daniela Gumann
Votează! | Copiază!