Am văzut odată
Am văzut odată cerul,
Unde vrei să mi te pierzi,
Risipind încet misterul
Unor ochi... atât de verzi.
Am văzut luna odată
Și luceferi de lumină,
Printr-o lacrimă de fată
Peste-a florilor... regină.
Am văzut odată... marea
Și pamântul răvășit,
Când se scutură cicoarea
Și e macul înflorit.
Am văzut odată visul,
Risipit prin amintiri
Ce se-aruncă în abisul,
Neștiutelor... iubiri.
Am văzut destinul, iată,
Într-o margine de loc
Și-ntr-un sân superb de fată,
Prinsă dulce... de mijloc.
Am văzut iubirea noastră
Printre picături de ploaie,
Ce tot bat într-o fereastră,
Vrând să intre... în odaie.
Am văzut odat-un soare
Plin de raze și căldură,
De plăceri încântătoare,
Fără patimă sau ură.
Am văzut... văzut... odată,
Coapsa-ți goală, îngerească,
Sfârcul ce-nspre mine cată
Parc-ar vrea... să îmi vorbească.
Am văzut odată... zorii
Și-orizontul plin de fluturi,
Când pe strunele viorii
Dragostea... încet... o scuturi.
Am văzut odată... clipa
Și tăceri demult uitate,
Care își întind aripa
Peste-amurguri scăpătate.
Am văzut odată... cerul,
Unde vrei să mi te pierzi,
Când răspunde efemerul
Ochilor... atât de verzi.
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.