Omul şi fapta
Din viaţa mea am rupt bucăţi şi-am împărţit la fiecare,
fără să am prejudecăţi: de-mi e prieten sau oricare!
Munceam cinstit un ban să am, nu m-am gândit să-mi fac un rost,
ce-mi prisosea îl împărţeam şi alţii m-au luat de prost!
Eram un visător ciudat, credeam în pilde şi poveţe
şi mulţi de mine-au profitat că eram bun şi cu blândeţe!
Eu chiar nu mă gândeam la rău, gândeam că Răul nu există
şi proiectam în capul meu un ideal în lumea tristă!
Din cărţi mă inspiram mereu, gândind că-s scrise după Viaţă,
dar m-amăgeam aşa mereu, umblând cu visele prin ceaţă!
De sentimente nu mai spun c-am risipit ca un nabab,
c-aveam un suflet de nebun şi mare cât un baobab!
Şi risipind mereu avutul ajuns-am şi eu la strâmtoare,
că toate mi s-au dus ca vântul să văd şi viaţa ce chip are!
S-au depărtat cu toţi de mine când n-am avut ce să mai dau
şi-n loc să îmi aud de bine numai batjocură primeam!
Acei pe care-i ajutasem abia de mă mai cunoşteau,
că nu prieteni câştigasem, ci doar duşmani ce mă loveau!
"Amicii" îmi zâmbeau stingheri, dar pe la spate mă bârfeau,
că deveniseră hingheri şi ca pe-un câine mă-ncolţeau!
Vedeam acum o altă viaţă, cum nu credeam că poate fi,
ce-mi lua o pânză de pe faţă, dar nu o mai puteam iubi!
Nu am mai fost bun de nimic, decât să îmi primesc osânda,
că totul devenise mic, iar în cădere-mi fu izbânda!
S-a pustiit totul în jur şi pustiire-mi fu în fire,
că Viaţa devenise ciur, din bunătate şi iubire!
Şi, poate, numai Dumnezeu mi-o mai fi plâns, cumva, de milă
când eu mă chinuiam din greu, ceilalţi doar mă priveau cu silă!
De m-am salvat sau nu din moarte, doar Sfântul Duh poate mai ştie
sau, poate, încă stau în Noapte şi-mi picur Viaţa... pe hârtie!
poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!

Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.