In sfarsit m-am intors sa ma privesc
Într-o oglindă mânjită de povești galbene...
Sufăr cumplit de o tuse uscată,
Iar visele mi-au explodat în noapte...
Schije de dor mi s-au împlântat în creier.
Am vrut să mor... și am murit.
Într-un fel. Bun ca oricare altul.
Ți-am pierdut moliciunea palmelor,
Dar mi-am rămas eu. Naivă.
Cu un simț acut de lipsă perfidă.
Am luat golul și l-am umplut cu vată.
Fără tine, mă uit la palmele mele.
Lipicioase. Străvezii. Resemnate. Mov.
Oare când voi putea tuși a uitare?
Când voi putea vedea în galben mai mult decât mov?
poezie de Ioana Cornelia Sigarteu
Adăugat de Adelydda
Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre galben, poezii despre visare, poezii despre noapte, poezii despre naivitate, poezii despre moarte, poezii despre dor sau poezii despre creier
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.