La fântâna ocolită...

La fântâna ocolită
de sălcii şi de răchită
găsii iarba tăvălită
de Leana şi neica Cită.
Leana rămase plângând,
iar Cită plecă râzând,
dar se-ntoarse fluierând
c-o avea pe Leana-n gând:
-Taci din gură Leana mea,
că te ia neica, te ia,
după liberarea sa,
acum e armata grea,
nu pot duce raniţa.
Mândro, când ne iubeam noi
crescuse iarba-n zăvoi,
era zi de primăvară
când ne-am iubit prima oară,
eu fecior şi tu fecioară,
aveai mers de căprioară,
te mlădiai trestioară,
coborai pe ulicioară,
veneai ca fulg de uşoară
ca să stai la mine-n poală
şi-l băgai pe neica-n boală
de-l lăsai cu punga goală,
că mergea în târg, la moară,
ca să-ţi cumpere brăţară,
cercei, inel şi basma
să-ai cu ce te lăuda,
cunună, flori argintii
să ai cu ce te mândri,
tu-i cuseai neichii cămaşă
cu şabace de mătasă
şi vă pregăteaţi de casă,
el mire şi tu mireasă.
Cum trecură, mândro, anii,
crescură plopii, castanii,
noi ne iubeam ca vârlanii
şi râdeam de pocitanii
c-aşa ne păreau duşmanii
când ne pândeau ca golanii,
numărându-şi gologanii
şi mieunau ca motanii,
nechezând precum cârlanii,
de mine să te desparţi,
cu ei viaţa să-ţi împarţi
că ei îţi dau bogăţii
dac-ai vrea a lor să fii
măcar pentru-o zi şi-o noapte,
să audă-a tale şoapte
şi cu sărutări fierbinţi
care să-i scoată din minţi.
Mândro, când om muri noi,
să ne-ngroape pe-amândoi
că într-unul am fost doi,
să ne pună-ntro lădiţă
guriţă lângă guriţă,
iar lângă noi o cofiţă
nu cu apă, ci cu dor
ca să-nviez şi să mor
după ce am constatat
că nimeni nu te-a furat,
să rămâi tot lângă mine,
să te strâng în braţe bine
ca să ştie lumea toată
c-a fost dragoste curată
între un flăcău şi-o fată,
să nu uite niciodată
o poveste-adevărată.

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!