Singura dată când poţi cu adevărat să vezi drumul spre tine însuţi, este atunci când distanţa dintre realitatea împăciuitoare a vieţii şi tulburătorul creuzet al viselor devine suficientă, astfel încât clopotniţa inimii să nu mai cheme oamenii la slujba iubirii... apoi, sărută cerul doar atunci când stropii ploii uită să ma plece de pe buze şi mângâie din pletele anotimpurilor ce-ţi bat în vene, ca un fior al vântului ce se strecoară printre copacii unei paduri. Am uitat să trăim normalul, să respirăm clipa şi să dăruim din suflet, alergăm după fastfood-ul vieţii de mucava gătită din false menuete şi servită în ambalaje foşnitoare, am uitat să privim în ochi vecinii, prietenii, oamenii în general, păcălindu-ne chiar şi atunci când ne privim în propria oglindă, că viaţa e doar un şirag de întâmplari ce trebuie neapărat să fie ieşite din decorul vieţii... armonia timpului fiind spartă pe treptele democraţiei păşuniste, procesată după reţeta simplă a noii ordini mondiale - pax romana...

Sorin Şomandra
Adăugat de Sorin Şomandra
Votează! | Copiază!