La doisprezece fix
unii încep să arunce din lucrurile
de care s-au folosit
o viață
nu pentru că nu le-ar ști rostul
ci pentru că așa le este credința
arunc și eu cu privirea
toți norii promiși
până la capătul cerului și
totuși
miroase a ploaie și a mult rânced
doar sângele fierbinte
ca o liniște
îmi urcă prin vene
contra cascadelor morții
semaforul de la colț s-a blocat pe roșu
e doisprezece fix
poezie de Teodor Dume din Fără grupă sanguină (2017)
Adăugat de Teodor Dume
Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre sânge
- poezii despre semafor
- poezii despre roșu
- poezii despre promisiuni
- poezii despre ploaie
- poezii despre nori
- poezii despre moarte
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.