Salcâmul

Chiar dac-am îmbătrânit,
tot mai vreau să fiu iubit,
către tine vin hop-hop,
când la trap, când la galop.
Drumul mi se pare lung
şi de-abia, abia ajung,
de cu zori şi până-n seară
drumurile mă doboară,
de cu seară până-n zori
mi te dau să mă omori,
dar să nu mă-omori de tot
cât mai vreau şi cât mai pot,
cât mai pot şi cât mai vreau
din urcior nectar să-ţi beau,
gura ta dulce povară,
ca Salcâmu-n primăvară,
cu flori albe parfumate,
mistere nedezlegate
ce atrag albinele
şi sporesc stupinele
fericind pe prisăcari,
răsplătiţi drept gospodari,
practicanţi de sentimente
blânde, tandre, înţelepte.
Prisăcaru-i om şi el,
dar în dragoste rebel,
se supără de-i iei locul,
moft că şi-a pierdut norocul,
îşi ia masca de pe faţă
să-ţi dea lecţia de viaţă:
Prisăcarul sunt chiar eu,
iar tu eşti Salcâmul meu.

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!