Portretul doamnei A

Ce văd când te privesc, frumoasă doamnă?
Un zâmbet fermecător şi jovial,
Frumuseţea izbitoare şi care
Îmi încântă sufletul, fiinţa ta
Deschisă mă face să sper, că tu eşti
Altfel, că tu ai putea fi aceea
Pe care o căutam din totdeauna,
Cu tine să pot fi acela ce sunt,
Temeiurile-mi alungi, măştile-mi cad
Pe rând, una câte una, aici sunt,
În faţa ta, despovărat de mine,
Pot deveni acela, ce mi-am propus
De mult, mă încurajezi şi-mi declanşezi
Scadenta, expirata cataliză...

poezie de Adrian Nicula din Sanctuar sufletului cu aripi frânte (2016)
Adăugat de Adrian Nicula
Votează! | Copiază!