Tu nu eşti frumuseţea...

Tu nu eşti frumuseţea spiralelor candide,
În ochi tu nu duci moarte şi perlele lichide
În cari răsfrâng misterul văpăile livide.

Nici flori n-atingu-ţi fruntea spre dânsele plecată,
Nici pagini cu poeme rămase de-altădată
Nu se desfac nostalgic în dreapta-ţi inelată.

Tu nu cunoşti otrava gândirii şi-a vegherii:
Fantasmele de fildeş, regini ale tăcerii,
Nu ţi-au suflat miresme subt salciile serii.

Tu ştii că de când lumea e linişte şi pace,
Că drumul e pe care păianjenul îl face
Ţesând în umbră caldă velurele să-mbrace
Subt cari stagnează ochii şi pletele-ţi opace.

Copil naiv! de-aceea te-ador şi te mângâi
Cu faţa-nmormântată ca-n floare de lămâi
În carnea-ţi netezită de buzele dintâi!

Şi nu-ţi şoptesc sonete, nici mituri nu-ţi îngân,
Pe unde trece umbra acestui hoit păgân.
Aplec eternitatea spre tine, şi rămân

Cu ochi-închişi în zâmbet, copil abia-nflorit;
Cu fruntea răsturnată, cu visul risipit,
Ca o dantelă scumpă pe trupu-ţi adormit.

Dar spune-mi, la crepuscul, încet, sunt fericit?...

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Adelydda
Votează! | Copiază!