Furtunile se torc de constelatii
Furtunile se torc de constelații
Cu firul viu al apei, se țese malul timpului pe rând
Solii, de clipe, pășesc prin revelații
Pământul inimii a încolțit în aripa de gând.
De sunt, nu știu, precum, apostolul din valuri,
Iisus, întinde Mâna, cu liniștire, blând
Și ceartă pasul în marea inimii plângând
În scutul sfântului Său nume lumină și tăceri tresar
curgând
Fiorul meu, simțire, în răstignire, îngenunchind în
rugă
La porți de templu, vrăjmașe-gânduri alungând.
Pe dig de răsărit, cad valuri de furtună
Smerindu-se, se sting
Si cerul, pentru constelații, tună
Din nimb în nimb.
poezie de Mihaela Vlasin
Adăugat de Adelydda
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Mihaela Vlasin. [Vezi și următoarele:
- poezii despre tăcere
- poezii despre timp
- poezii despre sfinți
- poezii despre mâini
- poezii despre lumină
- poezii despre inimă
- poezii despre gânduri
- poezii despre creștinism
- poezii despre constelații
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.