Aici voi fi iar...
Zorii-s aproape și luna se-aruncă
în țipătul roșu al ochiului gol.
Să tulbure clipa, cine-ndrăznește?
Astenic refugiu - poemul obol
adoarme zâmbind, silabele pleacă,
cu pas furișat, într-o lume a lor,
sunt seve înalte, în arbori tăcuți,
sau salbe de pietre, la gât de cocor.
Aici vor fi iar, silabele mele,
perpetuă jertfă, perfect ritual,
edenic albastru și gri pământean -
poetului dar nestatornic, dual.
poezie de Elena Munteanu
Adăugat de Adelydda
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Elena Munteanu. [Vezi și următoarele:
- poezii despre poezie
- poezii despre înălțime
- poezii despre tăcere
- poezii despre timp
- poezii despre somn
- poezii despre roșu
- poezii despre perfecțiune
- poezii despre ochi
- poezii despre jertfă
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.