Veghe

Mă-mpac cu frunza care cade,
Mă-mpac cu anii ce se duc,
Mă-nchin spre tinerele mlade
Şi mă alin cu fraged suc.

Mă-mpac cu gândul c-o să vină
Un ceas când lunca va cânta –
Şi-mbujorată de lumină
Eu n-am să fiu în preajma ta.

Mă-mpac cu tot ce nu se-ntoarce,
Alung acel străvechi fior
Ce-ntreabă: cum să se îmbarce
Spre veşnicii, atâta dor?

Mă-mpac cu unda trecătoare,
Mă-mpac cu datina ţărânii,
Ce ne va duce de sub soare
Aşa cum ni se duc bătrânii.

Dar cât va arde-n mine focul
Slăvitei vieţi – ca-n alte dăţi
Eu nu m-aplec, nu-mi frâng mijlocul
În faţa vechii nedreptăţi.

Eu nu mă-mpac cu cel ce minte,
Striveşte semenul şi-l fură,
Pe duşman nu-l cat la cuvinte,
Ci după fapt îi iau măsură.

Eu nu mă-mpac cu cel ce schimbă
Surâs şi lacrimă-ntr-o marfă,
Nu-l cred pe diavol când îşi plimbă
Un deget îngeresc pe harfă.

Cu cel ce revărsarea vieţii
O vrea întoarsă în pământuri
Şi smulsă floarea tinereţii
Ca frunza veştedă în vânturi,

Cu cel ce unda-nvolburată
O vrea ucisă la izvoare,
M-oi război neîmpăcată
Atât cât voi avea suflare.

Atât cât îmi e dat norocul
Să simt ţărâna sub călcâie,
Slăvitei vieţi păzi-voi focul,
Înalt şi slobod să rămâie.

poezie celebră de Maria Banuş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!