Strigă-mă, tăcut
nu te mai încrede în oameni
mi-a zis mama
ceea ce vezi să nu vezi
ceea ce auzi să nu auzi
închide ochii și taci
nu fi trist
tu ești omul ce caută
prin lumină risipirea
întoarce-te apoi
cu-nțelepciune
la casa aceea nelocuită
de ceva vreme
să nu plângi
când foșnetul singurătății
va ajunge la os
îngenunchează
pe pragul tocit de durere
și strigă-mă
tăcut
poezie de Teodor Dume (4 aprilie 2017)
Adăugat de Teodor Dume
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.