Tâmpla vocalei pe versul meu proptită
Pe fața amiezii ca spicul bălaie
Nepăsătorul își scuipă ciuda.
Spălat de vreme, spălat de ploaie
Graiul își dăruie truda.
Tâmpla vocalei pe versu-mi proptită
Respiră metafora la mari adâncimi,
Contemporană cu eroarea împietrită
Roua născută în trandafiri,
Precum un copil, rămâne uimită...
Putea-vei și tu să te miri?!
O mână-idee străină și alterată
Se bagă în gându-mi, ca-n buzunar -
Deznădejdea, amurgul se-arată
Îngenuncheate lângă altar.
Un fulger altoit la mine-n os
Mă luminează-n noapte, presimte o furtună:
Voi nu veți ști cât sunt de bucuros
Că marile dureri metafora-mi le adună.
poezie de Renata Verejanu din Poetul dintre milenii (1980)
Adăugat de Alina Dragancea
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre versuri
- poezii despre trandafiri
- poezii despre rouă
- poezii despre păr blond
- poezii despre poezie
- poezii despre ploaie
- poezii despre nuntă
- poezii despre noapte
- poezii despre naștere
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.