Poem de ură

Te urăsc. Din toată inima.
Totul din mine urăşte totul din tine.
Fiecare mişcare a încheieturii mâinilor mele te urăşte.
Felul în care îmi ţin creionul te urăşte.
Sunetul făcut de oscioarele mele, parcă strivite-n dinţii unui ţipar, te urăşte.
Fiecare corpuscul din mine cântând în capilarul lui te urăşte.

Fii atent! La toate cele petrecute! Te urăsc!

Scama albăstrie de la ciorap, prinsă sub unghia degetului mare, te urăşte.
Amintirile brelocului de la cheie te urăşte.
Oftatul meu meu de dincolo, în vreme ce tu mănânci alune, te urăşte.
Peştişorul de aur al inteligenţei mele te urăşte.
Aorta mea te urăşte. La fel, străbunii mei.

O fereastră închisă este o fereastră închisă şi un simbol evident că te urăsc.

Vocea mea aspră ca o cămaşă grosolană din cânepă: furie.
Ezitarea mea când mă inviţi la o plimbare cu limuzina: furie.
Tandra mea urare " bună dimineaţa": furie.
Ştii cum, în somn, îmi strecor capul sub braţul tău: furie.

Albul ochilor mei rosteşte ură, iar farmecul meu o subliniază.
Sânii mei, relaxaţi în cupele lor, de dimineaţa până seara te urăsc.
Straturi, straturi de ură – parfait.
În orele lungi după ultima noastră dispută, ochi scânteind de furie.
Te disec celulă cu celulă, astfel pot s-o urăsc pe fiecare în tihnă, una câte una.
Plămânii mei, gemeni duplicitari, extind o ură care nu te va cuprinde niciodata-n întregime,
Cu sufletul la gură, ca doi idealişti într-un submarin defect.

poezie de Julie Sheehan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Votează! | Copiază!