sunt tată… vitreg

«pierdut vrabie – găsitorului recompensă
n-am ce să dau la schimb cu
vrabia de pe gard»
……………………….

un vis teiubescian
mi-a însărcinat speranţa – şi o credeam
inocentă!
Atât aştept, să termine gestaţia şi
voi căpăta ţâncii ei… să-i cresc
mă şi închipui: «taci cu tata…»
legănându-i, schimbând pamperşi, «gâdi… gâdi…!»
jur de acum s-o culc
într-un câmp ecranat
impermeabil la drims-uială…
……………………….

îmi fug sălciile din ochi
îmi… nu mai scriu, aud
răcnete, i s-o fi rupt apa sau…
ne vedem mai târziu, pa

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Votează! | Copiază!