Viaţa

Toţi nătării se simt datori să dea definiţii vieţii
cei mai aplecaţi către asta par gunoierii
sunt şi cei mai buni cunoscători, la o adică
e-atâta viaţă-n pubelele acelea verzi
iar ei o duc la groapa de gunoi ca şi când ar fi prisosind
viaţa nu e chiar o mare doamnă
umblă adesea cu subsuorile pline de sudoare
dezgustătoare ţoalele ei umede
de sub care îi atârnă sânii până pe asfalt de multe ori
trebuie să caşti bine ochii să n-o calci pe sfârcuri
câteodată se dichiseşte cu boieli pregătite de vreun alchimist impotent
iar atunci seamănă cu o cocotă din Montmartre
fredonează şansonete naive
şi-şi zice dragoste
tertipul ţine şi nimeni nu se mai uită la sânii ei
privindu-i doar ochii încondeiaţi meşteşugit
cu verzuri ca de pe burta brotacului, cu sidefuri de scoică rară,
cu diafane rozuri ca-n pânzele nu mai ştiu cui
atunci se plimbă, obrăznicătura, cu nasul pe sus, aproape de nori
o claxonează şoferii de trolee, de tir
muncitorii de la drumuri şi cerşetorii o fluieră
demoazelele cu minijupe o pizmuiesc
era o zi cât toate zilele
urma să mi se nască un poem, de aceea căpătase altă dimensiune
atât de încăpătoare
eu eram încălţat cu pantofii lui Pessoa
am pierdut un blacheu
căutându-l am dat de un mamelon ca de purcea, molfăit în draci
ridicând privirea m-am lovit de ochii aceia
încondeiaţi cum nu se poate mai meşteşugit.

poezie de Mihail Soare din Iubirea ca o sârmă ghimpată (2016)
Adăugat de Dragoş Coandă
Votează! | Copiază!