păstaie în ciob de sticlă
citeam pe o frunză
desenul venelor mele mă-nspăimânt
de atunci la fiece toamnă
nu există o lume anume
a durerii, stigmatul îl plimbăm
triumfalist: iată îmi șopti din ciob oglinda
«cât de frumos sufăr»
Hohotul de râs nu-i erezie
doar trupul meu nisipos râd de
umbra mea, azi nu a îmbătrânit niciun pic
țopăie, o ia-nainte, haihui
uu ooo eeee
aș plânge așa de poftă fără motiv temeinic
mai fac
o tumbă, un «dus-întors» pe sârmă, iarăși
..
vai
vaaii
umbra
unde mi-am risipit umbra
eeee ooo uu
citeam pe-o frunză, vârtejul din ochi
ochi
dezghiocându-se prelins
o mărgică rostogolindu-se
Un Pământ
dintr-o nervură
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre râs
- poezii despre toamnă
- poezii despre prezent
- poezii despre poftă
- poezii despre plâns
- poezii despre plimbare
- poezii despre nisip
- poezii despre frunze
- poezii despre frumusețe
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.