Desprimăvărare

Streşinile lacrimi duc,
Când orbite sunt de soare,
Plânge apa în uluc
Ca un cor de bocitoare.

Păsări, zeci, c-un dulce cânt,
Peste pomi devin stăpâne
Crengile trosnesc la vânt
Ca ciolanele bătrâne.

Oala roşie cu toartă
De pe omul de zăpadă,
Nu-i destul că este spartă
Dar, e cât pe ce să cadă.

Primăvara i-e stăpână,
Soarele îi bate-n tâmplă,
,, Omul" sade într-o rână
Neştiind ce se întâmplă.

Îi atârnă braţul –târn
Nasturii îi cad, pe bune,
Nasul- morcov este cârn
Şi e orb de un cărbune.

Albe petice de nea
Încă mai cârpesc grădina,
Zdrenţe de omăt pe ea
Mai pătează-acuma tina.

Sus, pe dealuri, la ponoare,
Via, doldora de muguri,
Se-ncălzeşte iar la soare
Şi visează, noapte, struguri.

În al soarelui tăciune
Suflă-un vânt cu influenţă
Pomii-i fac o plecăciune
Ca o caldă reverenţă.

Agăţate stau la soare
"Maica Domnului", ca-n Rai,
Juri, privind din depărtare,
Că-s vagoane de tramvai.

Roiuri galbene de-albine,
Alergând din floare-n floare,
Strâng polenul în stupine
Pentru mierea viitoare.

poezie de Ion Moraru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!