Puterea dragostei

Nu se poate vorbi. Lucrurile stau diferit. Cu capul în jos.
Ne răspândim gândurile, ca
pe viruşi. Nu a existat niciodată un singur
gând. Totul pare mai complex.. Chestie de măsură.
Tatata, până la DADA.
Orice se explică, numai iubirea mea
pentru tine, nu. Sunt oameni care vor răspunsuri
exacte. Ei bine, nu se poate. De aceea este un
Dumnezeu. Mai este şi premoniţia şi muniţia,
municipalitatea, muncile lui Hercule, neplătite. O
picătură în ocean, o fi cianură? Scriitorul ştie, nu
spune. În plin deşert, în drumul spre Canaan, oamenii
păreau uniţi. Căutări, destine, destinde,
dragă, arcul, doare. Tangenţe, tangaje, Tanathos.
Azorel moare, dar nu se predă. Nu manipula frazele,
peştele oricum vine la musca artificială.
Permiteţi-mi să corectez câteva neadevăruri.
Doar o clipă. De fapt, nu ştiu ce să răspund. Să
spună clownul, el este Cel Mare. Ţineam cartea
lipită de piept, degetele în buzunar. Mă fur singur.
Adam devine un personaj după ce plonjează pe Pământ.
Natura este desăvârşită, tu eşti strâmb. Fii binecuvântat
din înalturi şi de pe pământ. Amin. Supravegheaţi scena
cu ochi bănuitori, mai ştii? Să revenim, să ne revenim,
reverenţă, maestre Gaga. Rătăciţii nu au nevoie de călăuză,
rătăcirea este un dar. Cine nu ştie, să încerce. Acestea sunt cuvintele
unui bărbat. Binele este de partea ininteligibilului.
Înţelepciunea, cuminţenia, dreptatea, sfinţenia se
aseamănă, de aceea fugim de ele. Integrismul etic
este numai o iluzie pioasă. Vă sărut, doamnă, frumos
şi pe faţă şi pe dos, mă scuzaţi că sunt vulgar,
dar mă trag din vechi barbari ce străbăteau stepele
călare pe iepele albe precum laptele. Din copaci
cad coaptele capete de regi şi prinţi, ispitit sunt de
dorinţi ca Sfântul Antonie din cea Macedonie. Simetrie
– mister, act sexual. Sensurile trec, întrebările
petrec la banchet. Nu există erori pure.
Pygmalion a creat o femeie, arta apropie de Femeie de Bărbat.
El a uitat să o îmbrace, să-i dea educaţie.
În toată lumea există statui, statui de femei goale.
Ce-i cu obsesia asta? La ce foloseşte, întreabă
cerşetorul. Intensitatea pasională a contemplării.
În Univers, omul constituie rezerva de libertate.
Dar această libertate îl poate şi distruge. Spre deosebire
de orice altă fiinţă, de orice alt obiect, omul
are de ales. Nimeni nu alege în locul său. Riscul
este al nostru. Dumnezeu priveşte, el nu este nici
educatorul, nici temnicerul nostru. Faust a ales,
nimeni nu l-a obligat. A ales dragostea, bogăţia, a pierdut totul.
O noapte întreagă soarele mi-a râs în vis. Asta nu este o alegere.
Mai înţelegi ceva? Criminalul a fost depus într-o cuşcă de sticlă,
ca să poată vedea şi să fie văzut chiar mâncând
ori făcându-şi nevoile. Era acuzat de uciderea a 1200
de bărbaţi, femei şi copii. Folosise toate m ij l o a c e l e,
cuţit, topor, frânghie, otravă, glonţ, ş. a. Nu avea nicio
remuşcare, spunea că primise ordin de la Diavol.
Dar dumneata nu poţi gândi fără a primi ordine?
a fost întrebarea cheie a acuzării.
"Nu", a spus scurt inculpatul. "Deci noi ar trebui să-l
judecăm pe Diavol", "Pe el, pe el", a strigat bucuros
criminalul. " Cum dovedeşti că ai discutat
cu Diavolul?". " E aici, în sală, voi sunteţi Diavolul",
fu răspunsul. Rumoare în sală. "Linişte, altfel
vă evacuez!", a intervenit judecătorul, răsfoind jurnalul
acestui individ ciudat. Pe fiecare pagină era
descrisă în amănunt câte o crimă. Literele aveau
înflorituri gotice. Omul purta ochelari cu ramă neagră,
avea ochi mici şi pătrunzători, păr negru, părea
cam de 60 de ani, dar putea fi mai tânăr. Deodată
se auzi un strigăt isteric – " Îl vreau de bărbat
pe acest om", declară cu voce spartă o femeie cam
zburlită şi violent vopsită. " După lege trebuie să-l
eliberaţi". S-au auzit comentarii – " Nu ţi-e
teamă? Dar care lege spune să fie eliberat? ".
"Legea strămoşească", bubui femeia cu voce de
marinar. Pe uşă se strecură un pitic cu pălărie neagră,
şi pantofi enormi pentru statura sa. " Eu sunt
Diavolul, mă scuzaţi", şopti prichindelul. "Vino
mai aproape", ceru judecătorul." Ai acte?".""Am"
." Ce vârstă ai, cu ce te ocupi?"."8000 de ani,
mă ocup cu orice, doriţi un bilet în
iad?", întrebă mieros saltimbancul. Cineva îl recunoscuse
– era clovnul de la circul care tocmai poposise
în oraş. Criminalul se holba la el şi nu
pricepea mare lucru. Apoi interveni – " E un hoţ,
minte, mi-a furat ieri ceasul de buzunar". " Nu ţi-e
ruşine, păcătosule, nu am vorbit noi zilnic la telefon?
Nu ţi-am spus eu mereu ce să faci?", se supără piticul.
Sala era înmărmurită. Se auzea doar
o picătură ce cădea de pe o ramură pe pervazul ferestrei.
Judecătorul făcu infarct. Femeia îl luă pe
condamnat sub ochii jandarmilor şi-l
duse acasă, unde făcu o nuntă ca în poveşti. De atunci, în oraş
nu se mai auzi de nicio crimă. Asta este puterea
dragostei.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!