De vei fugi

Mă amăgeşti c-o veşnică poveste,
Şoptită-n dimineţi... protocolare,
Când curcubeul fulgeră pe creste
Şi buzele te sorb dintr-o suflare.

E starea ta de fapt, magie pură,
Reîntrupată-n taine şi-n cuvânt,
Mereu uitată dup-o curmătură,
Când norii-s ca o aripă de vânt.

Mă dăruieşte dragostei... iubire
Şi fă-mă ne-mplinirilor... ispită,
Tot alergând către nemărginire,
Rebelă, visătoare... şi grăbită.

Te înţeleg... şi mi-te iert... femeie,
De vei fugi călcând ultimul crez,
Voi îngropa... şi ultima scânteie
În scăldătoarea primului botez.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!