Glossă de poveste

Povestea strânsă-n chingile din noi,
În viaţă, în iubire şi în moarte,
Ne prinde-n al durerilor şuvoi,
Ducându-ne prin lume, mai departe.
Respiră fapte timpul şi-ntr-o zi,
Cu gândul tău ei lumina, câmpie.
Mulţi vor zâmbi... Şi ce puţini vor ştii
Să-ţi şteragă-o clipă lacrima târzie.

Povestea strânsă-n chingile din noi
Într-un târziu va lumina amurgul
Şi două ramuri frânte, amândoi,
Întâmpina-vom iarăşi Demiurgul.
Ne vor striga, stăpâni pe ei, atunci,
Prunci şi prieteni. Slove şi peneluri...
Vom asculta eternelor porunci,
Împodobind prezentu-n mii de feluri.

În viaţă, în iubire şi în moarte
Ne vo uni etern şi repetat,
Căci de acuma nimeni nu mai poate
Să ne despartă cu adevărat.
Vom lumina o flacără-n clepsidră,
Dar azi suntem sărut şi răsărit.
De-acum, icoana mamei duce-n tindă
Surâsul dulce-al pruncului iubit.

Ne prinde-n al durerilor şuvoi...
Iluzii, temeri, vise din belşug...
Tot mai îndepărtaţi de lume, noi,
Vom fii ca doi stejari arzând pe rug.
Şi rătăcind pe drumuri fără sens,
Pe căi necunoscute,-ndepărtate,
Când vom vedea că prea departe-am mers
Vom fii atunci, vom fii doar şterse şoapte.

Ducându-ne prin lume, mai departe,
Luând cu noi, o limbă moştenire
Şi portul drag, câmpii înmiresmate,
Datini şi legi şi versuri de iubire,
Vom trece ca un vis prin lan de miere,
Va ninge-n suflet floare de cais
Şi sub a lunii blândă mângâiere,
Vom adormi, căci lămpile s-au stins.

Respiră fapte timpul şi-ntr-o zi,
Vom fii cu toţi al ningerii poem,
Cărarea spre-napoi n-o vom găsi,
Vom rătăci pe trepte de blestem.
Tu vei veni în timp să ne petreci
Şi ne săruţi... Ne cerţi plecarea, iată!
Oh, ai uitat că-ţi aparţin pe veci
Şi de iubirea ta sunt vinovată?!

Cu gândul tău, vei lumina, câmpie,
Căci lan de maci privirea-ţi ne pătrunde.
Îmi dăruieşti o dragoste târzie
Ce de lumeasca ură se ascunde.
Îţi e lumina un buchet de flori
Şi crini au nins din ceruri pentru mine,
Cu tine-n suflet m-am trezit în zori
Şi fiinţa-mi, iar o regăsesc întine.

Mulţi vor zâmbi... Şi ce puţini vor ştii
Că suferim de-o viaţă din iubire
Şi suferinţa mea se va-nsuti...
De ingeri fi-va scrisă în psaltire.
S-a spart oglinda vieţii... În pustiu,
Însângerat mi-e ochiul, fericire
Şi încă te te iubesc, dar nu mai ştiu
Cum veşnic să te am, nemărginire.

Să-ţi şteargă-o clipă lacrima târzie
N-a ai venit nici vântul. S-a oprit
Pe patul de spital, la "Colentina".
De ce-a plecat?! De ce-ar mai fii venit?!
S-a stins ca-n alte dăţi, s-a stins lumina,
Este târziu şi doctorii-au plecat,
Iubirea-ţi este neîmpărtăşită
Şi nu există nici un vinovat.

Să-ţi şteargă-o clipă lacrima târzie?!
Mulţi vor zâmbi... Şi ce puţini vor ştii!
Cu gândul tău vei lumina, câmpie.
Respiră fapte timpul şi-ntr-o zi,
Ducându-ne prin lume, mai departe,
Ne prinde-n al durerilor şuvoi,
În viaţă, în iubire şi în moarte,
Povestea strânsă-n chingile din noi.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!