Telefon

Odaia ta-pustie de barbat-
Cu husele penumbrei de vacanta,
Si usa,-n care n-are rost sa bat,
Si patul-m-au uitat cu siguranta.

Mi-a mai ramas un singur sclav,fidel
intr-un regat ucis de intrigi sumbre:
La glasul tau,fac-din exil-apel
Sa ma evoce,muzical,din umbre,

Dar cifrul de semnale suna-n gol:
A timp oprit si gri ce ne desparte...
Complice cu-al absentei protocol,
Mai pica de pe-un raft,murind,o carte.

Ironic,telefonul-ferm,lucid,
Desi tradat-doar el mai intelege
Ca,imbrancindu-mi episodu-n vid,
in alt culcus,incoronezi alt rege.

Mai staruie un miros de tutun,
Racit in amintiri si in dantele:
Si sun nebun,inoportun,sun,sun
Dar nu se-ating de receptor nici ele.

El,totusi,patimas,tot cheama lung,
Mecanic,ritmic,a sfarsit de lume,
innebunit ca-aparat si ciung-
Maini n-are:cand revii,sa te sugrume.

poezie clasică de Romulus Vulpescu
Adăugat de Andreea Sipos
Votează! | Copiază!