Eşti tu...

Te văd, dar nu te pot distinge,
te-aud, dar glasul ţi se stinge,
te pipăi, nu te pot atinge,
te gust, amarul mă respinge,
miros, doar mirtul mă convinge.

Privesc, trecutul se dilată,
eram flăcău şi erai fată,
cântam iubirea-ncununată,
nedreptăţită câteodată,
nedespărţită niciodată.

Aud, dar glasul ţi se pierde
când pasu-ţi calcă iarbă verde,
speram iubirea n-o vom pierde
când ne spuneam în faţă verde
că-n fericire ne vom pierde.

Îţi simt vibraţia plăpândă
când inima-ţi e tremurândă
şi ochi străini ne stau la pândă,
din umbră vor ca să ne vândă
că-n noi purtăm, smeriţi, osândă.

Că gusturile se dispută,
naivii între ei discută,
de sunt în clar sau în derută,
cum viaţa noastră e cernută,
dreptatea pentru noi pierdută.

Te văd cu multă claritate,
te-aud timpane destupate,
te simt cu pipăiri oftate,
te gust papile desfundate,
miros cu nări larg dilatate.

Eşti tu fiinţa-mi destinată,
eşti tu iubirea mea curată,
eşti tu cea binecuvântată,
eşti tu credinţă-n viaţa toată,
eşti tu cea care-ai fost odată.

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!