Constatare

Te naşti în lume cu noroc, dar nu există doi pe-un loc,
nu judeca, nu pizmui, de ai puţin nu jindui!
Fii vrednic de atât cât ai că poţi şi altuia să dai!
Vrei să fii bine înţeles, dar ce tovarăşi ţi-ai ales?
Or fi toţi pe potriva ta? Pe-acelaşi loc nu pot doi sta.
De eşti ţâfnos, mereu calic, greşeşti şi nu rezolvi nimic,
mai pune unul, altul lasă, se poate-ntemeia o casă,
priveşte mândru înapoi: curg aparenţele şuvoi
de zâmbete prieteneşti, să le accepţi, să te fereşti?
Să-ţi aminteşti că viaţa ta ar fi putut să fie-a mea!
Adesea greu m-am exprimat, gândind ce spun, am judecat
că ştiu ce zic, să pot privi, fără tăgada de-a strivi.
În fine, ştiu c-acelaşi sunt cu vise, spaime, păr cărunt
şi mă privesc interior, cu ochi valoric mă-nfior,
că gesturi sunt cuvintele rămase-n cord ca sfintele,
n-am cunoscut audienţă, doar răutate sau clemenţă,
copil fiind, am remarcat cum râdeau de-un handicapat,
dar nu vedeau că mintea lor era handicapatul chior,
că râde ciob de oale sparte cum umbră-om nu se desparte,
durerea o simţim la fel, necazul – trecem peste el,
la bucurii ne-nghesuim, la fericiri primii să fim,
în toţi tresare inima: să poţi urî, să poţi stima,
priveşte înapoia ta că frica ta e frica mea!
Când poţi să pierzi tot ce-ai avut nu aştepta alt început,
eşti la final, depui mandatul că-n locul tău se naşte altul,
chiar dacă lumea nu-i la fel, noi toţi îi suntem top-model:
omul-trecut, om-viitor, totul pe trend superior
cum dulce-amară ne-o fi soarta, noi Raiului deschidem Poarta!

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!