Părere

Ziua de azi e ultima când mă sufocă patima,
de azi nici sfetnic n-o să-ţi fiu, nu vreau ca sufletu-mi pustiu
să sufere nelegiuiri şi să suporte amăgiri,
tu parcă te distrezi banal, comportament de papagal,
nici nu mai ştii ce-mi bălmăjeşti, îndrugi vorbe mitocăneşti,
când le aud mă roşesc eu, mă mir de unde ai tupeu
şi e păcat să le ascult, m-aştept la tine la mai mult,
te-aprinzi, din ochi îţi sar scântei, dar cred că nici nu ştii ce vrei,
când plângi sau râzi, când râzi sau plângi, nu bucurii, ci ură strângi,
nu tremura împătimit, că de la viaţă ai primit,
tot ce primeşte-un om normal: iubire, dor şi-un cod moral,
mândria şi orgoliul tău sunt fapte grave ce-ţi fac rău
şi, parcă, mă implici pe mine, crapă obrazul de ruşine,
un adevăr trăit şi spus cu aroganţă ai răpus,
credeai că, sigur, tu ştii tot, pe mine mă credeai netot,
mă foloseai să-ţi satisfaci ce-aveai în tine: mii de draci,
cu greu nespus te potoleai şi-a doua zi reîncepeai,
tristeţe mare-n ochii tăi, amicii-ţi erau nătărăi
că nu te-ajută şi nu vor să fie ţap ispăşitor
al multelor chemări prosteşti cu care vrei să te mândreşti,
apucături de mahala de care nu mai poţi scăpa,
din rândul lumii tu te-ai scos gândind că eşti mai norocos
să-ţi faci prietenii duşmani, să nu dai pe ei nici doi bani,
să-i foloseşti pe interes, doar tu ştii calea ce-ai ales,
singurătate, egoism, un singur gând ai: erotism,
pe tine prea mult te iubeşti, tu doar la tine te gândeşti,
când vrei să râzi parcă rânjeşti, te scremi destul ca să vorbeşti,
pe mine m-ai pierdut de-acum, în urma ta rămâne scrum,
am ars destul când te-am avut, mi-ai dat iubire cu-mprumut
nu cât puteai, ci cât ai vrut, statut de om nepriceput,
am ars de dorul tău, nătâng, doar rodul neghiobiei strâng
şi, cred, cu greu o să-mi refac statutul dur de prostănac,
să ies din mreje cu necaz, amare lacrimi pe obraz,
normal nu pot să mă socot, îmbătrânit cu rost cu tot,
dar m-a cuprins prilej vrăjit şi-ajuns-am omul necăjit,
prostit şi dezorientat, dur, ispitit şi cu păcat,
de astăzi îmi voi reveni, altfel de om voi deveni.

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!