Drumul viselor
În taină, inima trăiește povestea infinitului.
Ochii, o, da ochii! Punctul de întâlnire al iubirilor.
O zi de neuitat, năucitoare,
cum nici nu ai visat,
plină de iubirea nebună.
Miraculoasă zi!
La granița ei, o clipă, o clipă doar,
timpul s-a oprit în loc,
gândurile plutesc prin aer,
curg pe pământ,
dansează prin foc
și se așază în așteptare.
În urmă privești, cenușa amintirilor fumegă încă,
o luminiță de jar respiră molcom,
răspunsuri aduse la lumină
zac în adâncuri noastre,
prezentul de atunci
pâlpâie mângâietor acum,
amintirile se ridică lin,
asemeni aripilor
de păsări, sau, poate, de îngeri.
Un strigăt pătrunzător reverberează în eter:
- Tu, iubirea mea eternă! Tu, Vis de nevisat,
înveșmântat în nesațul perpetuei căutări,
a dorinței nicicând atinse.
Tu, nobil gând și faptă de iubire,
tu, crăiasă a visului meu!
Te iubesc, dincolo de ce pot
să gândesc ca măsură,
până dincolo de hotarele lumilor!
M-ai cotropit cu iubirea ta.
Tu, Vis de nevisat, venind
din moartea mrejită din cenușa
unei existențe
arzând fără de speranță!
Tu cine ești și cum te cheamă?
Tu, ce-mi torni în suflet bobițe
din opiumul aburind
a aromă de nebunie,
a unei iubiri nicicând întâlnită!
Ești tot ce mi-am dorit
și nu am avut parte până acum.
Cum te cheamă și de unde-mi vii?
Ce simplu se scrie: fe-ri-ci-re
și cât de greu se-ndură.
O îndelungă visare, timpul s-a oprit în loc,
clipe încremenite stau și așteaptă,
suspendate într-un balans
de o culoare calmă,
tămăduitoare.
Sufletul inocent se încarcă,
ochiul se odihnește.
În căutarea vocii, în lumina liniștii,
gândurile sedimentate
devin mai limpezi.
Într-o frumusețe simplă, înălțându-și privirea,
ca o boare, în aerul gol, estompate,
prin saltul lor, dispar umbrele,
îndoielile, învolburările,
regretele, zbuciumul,
chinul,
zgomotul.
Seva vieții urcă
în noul corp necunoscut.
Dumnezeu ne trimite îngeri!
poezie de Irina Lucia Mihalca (9 ianuarie 2017)
Adăugat de dory58
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.