Atunci când două inimi unește Dumnezeu
Atunci când două inimi unește Dumnezeu
Nu e pentru o lună doar și o zi de primăvară
Este pentru toată viața... la bine și la rău
Să mergi în doi și atunci când vezi că-ți este greu
Când drumul urcă în sus...
Și atunci când el coboară...
Iubirea nu-i scânteia ce apare și se stinge
Ea-i taina veșniciei ce s-a transformat în vis
Este ecoul din Eden... ce-n farmec se răsfrânge
Și... rostogolind speranțe... inima îți atinge
De acel colțișor de rai...
Ce a fost în Paradis...
Ce poți să faci atunci când tu cu adevărat iubești
Când ești mințit și în jurul tău tot se destramă
Te vezi aprins de un foc când printre lacrimi o privești
Și ești gata pentru ea chiar zeci de ani ca să plătești
Pentru iubirea ta...
Atunci când dragostea te cheamă...
Pe calea vieții nu e întotdeauna soare
Mai cresc și spinii... nu e presărată doar cu flori
... Și simți amarul anilor de trudă și sudoare
Când dragostea-ți curată călcată e în picioare
Iar pe Rahela ta o vezi...
Plângând și tristă-n negrii nori...
Nu dispera, se vor sfârși furtunile de ieri
Va înflori grădina voastră-n flori de primăvară
Și din nou vor răsuna în viața ta cântări
Cu zâmbet de copii și multe binecuvântări
Și te vei bucura...
Ca-n zilele de odinioară...
Atunci când două inimi în Domnul se unesc
E un cântec calea lor scăldată în lumină
Când pe genunchi altare în dragoste zidesc
E un colț de rai atunci când după Cuvânt trăiesc
Împrăștiind mireasma...
Și părtășia familiei creștine...
poezie de Mihail Cebotarev
Adăugat de Micheleflowerbomb
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre iubire
- poezii despre viață
- poezii despre rai
- poezii despre religie
- poezii despre inimă
- poezii despre zâmbet
- poezii despre zile
- poezii despre visare
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.