Copile...
Te las, plecând spre dincolo de moarte,
Să duci simbolul vieții mai departe...
Te las, spre transcendent, o nouă cale,
Să împlinești destinul mamei tale.
Eu dorm decăt sub cărămida rece
Unde, zidit, mi-e trupul obosit.
Dar timpul pentru toți, același trece
Doar eu mă tot grăbesc spre nesfârșit.
Cât tu măsori secundele-n clepsidră
Eu ca un vis pământul îl străbat...
Mai pune-mi o lumina în firidă,
Ca în adâncul nopții să nu cad!
Nu te-ntrista! Mă soarbe amintirea
Și ființa mea în ființa-ți e-ncrustată.
Nu plânge, nu! Ai să-mi ranești iubirea...
Se vede doliul fluturând în poartă.
Aici am flori și vise, îngeri, stele...
Un drum ce duce către Dumnezeu.
Mai bine-n amintirea mamei tale
Fă numai fapte bune, dragul meu!
Așa voi fi de-a pururi lângă tine...
În timp și-n vremuri veșnic vom trăi.
Mai roga-te-n genunchi acum, copile
Și-n urmă, la mormânt, nu mai privi!
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Rodica Nicoleta Ion. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.