Moş Crăciun

Mă uit la filme de Crăciun
Şi mă revăd copil de şcoală
Când mă veghea un înger bun
Cu aripi mici, de poleială.

Singur acasă eu n-am fost,
Fraţi şi surori aveam o droaie,
Atunci vedeam al vremii rost:
Ninsoarea se năştea din ploaie.

Priveam pe geam, cu ochii mari
La oameni, păsări, animale,
Geamgii şi iaurgii, coşari,
Eroi ai vechii mahalale...

În sfânta seară de Ajun
Împodobeam, cu toţii, bradul,
Ce forfotă! Ce dans nebun!
În lumi de basm treceam noi vadul.

Iată Palatul de Cleştar,
Regina Nopţii, Spiriduşii
Şi Moş Crăciun, cu pasul rar,
Impunător, în pragul uşii.

Ne cerceta, sfătos, pe toţi,
Ce pozne am făcut la şcoală,
Iar barba lui, de şapte coţi
Mustea a vâsc şi portocală.

Eu l-am văzut cu-adevărat,
Azi ştiu, doar el putea să fie!
În strai de purpură, bogat,
Îl văd ca pe-o icoană vie!

Părinţii nu m-au păcălit,
Nici vreun actor, plătit cu ora...
Ah, Moş Crăciun, unde-ai fugit?
Ne-ai fost prieten tuturora!

Erai atât de bun cu noi
Şi ne-ai făcut atâta bine
La câţiva ani după război
Aveam nevoie, toţi, de tine.

Azi, lumea s-a sălbăticit
Nu mai veni, că te omoară,
Nu mai e, Doamne, de trăit
În amărâta noastră ţară.

Te tâlhăresc cât ai clipi,
Îţi fură sacul din spinare
Şi renii tăi îi vor prăji
Chiar ziua în amiaza mare.

Ce junglă! Ce pustiu bolnav!
Ce imn: "Distruge-te, române!"
Rămâi în Nordul scandinav,
Noi nu te merităm, bătrâne.

Nu vezi că Însuşi Dumnezeu
De mult nu ne mai bagă-n seamă?
Acest popor a dat de greu,
Trăieşte zilnic câte-o dramă.

Apocalipsa a-nceput
De-aici, din scumpa Românie...
Eu, Moş Crăciune, te salut...
Adio, tu, popor pierdut
Şi dulcea mea copilărie...

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor (6 decembrie 2014)
Adăugat de Auditus
Votează! | Copiază!