Poveste de iarnă
Şi-mi mai aduc aminte de-un Crăciun
la gura sobei proaspăt văruite
se desluşea cum viscolul nebun
surpa departe staule de vite
La bariera noastră de oraş
prindeau contur poveşti medievale
troianul sărăciei, uriaş
scotea pe hornuri fumuri lungi de jale
Sorbeam colinde vechi din gura ta
să nu ne facem legea de ruşine
şi pluguşor, şi cântece de stea
împletituri păgâne şi creştine
Şi nu era ca tine pe pământ
un alt tezaur viu de bunătate
tu risipeai un duh aşa de sfânt
sub bolta casei noastre fermecate
Adulmecam sfioşi în preajma ta
ca puii rândunicilor pe ramuri
un pom firav de iarnă strălucea
podoabe de argint jucau pe geamuri
Aşa te văd, într-un halou de ger
tot drămuind bucatele puţine
bazilica răsfrântă-n giuvaer
îngenunchind, ca să te rogi de bine
Şi era bine, mamă, şi trăiai
şi Moş Crăciun la uşă sta să bată
această frescă pogorând din rai
ce n-aş mai da să o revăd vreodată...
poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor
Adăugat de Auditus
Votează! | Copiază!
