Rugăminte
La țară într-o căsuță
Stă și plânge o măicuță.
E bătrână, nu mai poate
Să-și ducă povara-n spate.
După ani cu bucurii
E uitată de copii.
A muncit și zi și noapte
S-ăibă copiii de toate.
Fir-ați voi să fiți, copii,
Cu-ale voastre bucurii,
Ați uitat că v-am făcut
Și cu trudă v-am crescut.
V-am dat viață, v-am pus nume,
Iar acum uitați de mine.
Pentru ce m-am chinuit
Pe voi, de v-am înstărit?!
Acum sunt dată uitării,
Sunt în pragul disperării.
Mai veniți, copii, acasă,
Să vă văd pe lângă masă!
Să vă strâng la pieptul meu,
Că mi- e muică tare greu...
Maică, veniți cu nepoții,
Ei sunt bucuria vieții!
Nu-i cunosc, nu i-am văzut,
După ei acuma plâng.
Veniți cu ei să mă vadă,
Să-i văd și eu prin ogradă!
poezie de Constantin Chelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Constantin Chelaru. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.