Privirea ta de înger
Privirea ta de înger e marea mea durere,
Crepusculul de flăcări și zarea tremurând,
Și roua de pe lujer, și liniștea ce-mi piere
Un freamăt sunt, un cântec ce-mi intră-n piept, pe rând...
Simțirea mea e-un viscol, voința mea se-nclină;
Fără să vrei, din mine începi să mă alungi,
Dar mă întorc la maluri în vechea mea tulpină,
Și-n noi nuntirea albă aprinde raze lungi.
Acum, supus iubirii, mă dărui fără teamă,
Statornic ca un munte cu miez aurifer,
Te-aștept în mari altare de nori, care te cheamă
Să-mi juri că-mi ești stăpână pe robu-ți auster...
poezie de Cristian Petru Bălan
Adăugat de dory58
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.