Apocalipsă morală
Când pământul nu mai poate
Să care uzine în spate;
Când cerul se răzvrătește
Fumului ce îl orbește;
Când valurile se-nalță
Peste țărmuri fără nuanță;
Președinte, de m-auzi
În ce buncăr te ascunzi?
Părinte, de mai ai glas
Cui îi ceri acum răgaz?
Om de știință preavestit
Ce calcule ai pregătit?
A fost vis? Dar de ce oare?
Căci în lume, undeva
Un copil ridic-o floare
Călcată de dumneata.
poezie de Silviu Obreja (aprilie 2016)
Adăugat de untimidsijumatate
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre știință
- poezii despre visare
- poezii despre președinte
- poezii despre moralitate
- poezii despre fum
- poezii despre flori
- poezii despre copilărie
- poezii despre calcule
- poezii despre Pământ
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.