Piatră și floare
Mai aproape de depărtarea noastră
sunt imediatul meu, piatra și floarea...
bunăoară cicoarea!
Nu resemnarea mută a pietrei mă doare,
se știe că piatra trăiește sonor și veghează
(regnul mineral are cuvânt, oameni buni)
și nici disperarea florii spulberate de vânt
nu ne oprește din a da iubirii noastre avânt
(regn vegetal, natură vie și pururea trează),
proiectându-ne, în zbor, spre zările-albastre,
dăruind aripe verzi răs-zburărilor noastre...
Tu însăți, iubito, ești piatră și gingașă floare,
sorbindu-mi amărăciunile, tandru, sub soare,
zeiță căzută-n ispită și-n viață, cu părul perlat,
corolă în piatră tu ești și preacurată, ești poezie,
anulând vijelios a pământului sumbră melancolie...
Alungă-mi, tristețea, alungă-mi sființa și ceața
și dă-mi o otravă mortală, mai dulce ca viața,
piatră și floare, cu sânge-azuriu de cicoare,
iubind dimineața!
poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre flori
- poezii despre zbor
- poezii despre iubire
- poezii despre vânt
- poezii despre verde
- poezii despre tristețe
- poezii despre păr
- poezii despre poezie
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.