Black Opium
Între timp și netimp un strigăt, o durere, o speranță.
Ca o prelungire a visului, întind mâna,
încerc să-ți mângâi chipul de stele irizat,
luminându-ne drumul cu visul adânc din noi,
în imensitatea cerului prin care
îi cauți cheia
în unica călătorie a vieții.
Plouă ca în vechile mele poeme
- un fulger a sfâșiat cearșaful cerului...
Tăcerea curge din bolți în mâinile noastre,
pe unda sufletelor pereche,
un labirint fără sfârșit în respirația
unui timp comun
ce pare beție a umbrelor nopții,
emoție furată din astre
prin frunzele risipite de toamnă,
împrăștiind fiori din adierea visului...
Explozia de emoții te-nvăluie, te domină,
un contrast tulburător, o tensiune
dintre lumină și întuneric,
un clar-obscur vibrant, senzual,
copleșitor și obsedant
îți trezesc simțurile, ca un drog.
Totul se contopește
într-un văl misterios, electrizant.
Arome suave în note incitante
dezvăluie acorduri solare, delicate,
o armonie între note disparate.
Este lumina de pe un alt tărâm,
dar este și caldură, și visare, și nostalgie.
O lumină patinată
pare a încifra magia fericirii.
Cu delicatețe ne cuprinde,
încremenind în timp
sentimente și gesturi irepetabile
care ne-au aparținut într-un timp
și care ne vor aparține pentru eternitate.
Mereu se vor căuta
la vederea unui zâmbet răsfrânt,
un dans mut în care au intrat de dincolo de timp.
Legați prin soartă sunt mai puternic decât orice gând.
Între veghe și somn, praful purtat de vânt
- misterul, cheia timpului...
Dincolo de marginea vieții, undele se propagă
pe pietre, pe frunze, pe drumul unde
zefirul
le risipește zi și noapte,
trecutul uimește aburul prezentului
pe drumul început
din nostalgie,
devenit pas, devenit glas,
unind durerea și iubirea, clipa și speranța.
În povești magice
se desfașoară pe ei însiși.
Împletirea pietrelor și-a oamenilor este un dar.
Las culorile să vorbească
prin pictura esenței cuvintelor!
poezie de Irina Lucia Mihalca (15 octombrie 2016)
Adăugat de dory58
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre visare
- poezii despre lumină
- poezii despre timp
- poezii despre noapte
- poezii despre mâini
- poezii despre frunze
- poezii despre durere
- poezii despre delicatețe
- poezii despre întuneric
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.