Gândind la suflet ca la o catedrală, n-ar avea cum să 'funcţioneze' în lumea noastră atât de complexă dar şi de desuetă în idealuri, fără un strop de speranţă, dublat de o doză de nebunie. Atunci când crezi că stai pe loc, de fapt în tine fiinţa ta lucrează, macerează, urlă sau jeleşte, dar nu încetează să trăiască, să spere, să se caute, să-şi regăsească credinţa, să încerce alte variante de a fi, de a trăi, de a iubi şi de a-şi găsi convingerea că nu este o fiinţă muritoare şi atât! Ca şi când peceta propriului destin trebuie musai scrisă în sufletele celorlalţi. Tatuăm...

Sorin Şomandra
Adăugat de Sorin Şomandra
Votează! | Copiază!