Departe, tot mai departe
Știu
sau cred că știu,
tu
însă
o știi.
Departe,
tot mai departe
pe câmpul nemărginit,
tu singur,
prea singur.
Toate te-așteaptă,
toate înfloresc doar pentru tine,
cât timp exiști,
cât timp ești tu,
cel ce respiri viața.
Departe,
tot mai departe,
privești
macii răsăriți
în rădăcina inimii.
În fața oglinzii o altă oglindă,
în ea o alta
și
tot așa,
din singurătate
în singurătate,
spre eternitate...
Dincolo de noi
e șoapta din adâncuri
auzită în trecere.
La o margine a vieții,
treci prin încercarea
de a nu pleca
prin umbră
- celălalt chip al luminii -,
asculți ploaia
și descântecul ei.
Grea sarcină e temperarea
în nemărginitele întinderi
ale gândului!
poezie de Irina Lucia Mihalca
Adăugat de dory58
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre timp
- poezii despre singurătate
- poezii despre ploaie
- poezii despre lumină
- poezii despre inimă
- poezii despre gânduri
- poezii despre flori
- poezii despre existență
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.